mă las exagerat
scuipat cu ochiul drept
locul de unde curg
toate adevărurile de a doua zi

deasupra lor un poet
a eliberat câteva secvențe dintr-o pisică mecanică

puncte articulate traversau prin mândria mea
semănau cu urechea unei păsări
mângâiată pe blândețe
de stăpânul coliviilor programate să se îmbrățișeze
atunci când nu se mai pot accepta
de sub aparențe

despre fuga mea nu a vorbit nimeni
au trimis câteva mașini de mare tonaj să încarce urmele
conform moralismelor televizate
crizele nervoase de orice fel se pedepsesc
cu uitarea

până la urmă ce ne rămâne în urma poeziei?
rânduri corect înșiruite să aibă o formă izbitoare
care să lovească planificat în pieptul cititorului de metafore

țintismele mă lasă rece
chiar și reportajele în direct nu mai au răbdare
poezia scrisă cu două degete
despre suprafața sângeroasă a realității
nu mai are aceeași greutate

astăzi totul se reduce la absurd
astăzi
ne frecăm unii de ceilalți crimele preferate
secvențele
certurile sub lumina reflectoarelor
refuzăm premii literare și ne transformăm gesticulațiile în aplauze
purtăm măști mortuare în locul chipurilor
pentru că este mult mai la îndemână seriozitatea morții
decât bufonul în vârstă
de o viață